Citatul saptamanii

In acest loc, voi posta in fiecare saptamana o intrebare sau un citat pe baza caruia sa purtam discutii...dar vreodata are cineva o idee, sa imi trimita pm-s si sa ma anunte...nu de alta, dar sa nu apara doua subiecte pe saptamana.
Urmatoarea va fi publicata luni...si apoi, de acum inainte, in fiecare luni...

Acum ca v-am spus cu ce se mananca prezentul topic...

"Cum sa pui stapanire pe o forta care nu e constienta de puterea ei?"

Florina Ilis - Cruciada Copiilor

Please answer, cause I want to answer myself....
^_^

nice topic.....cred ca o sa stau mai des pe aici^^......

interpretarea citatului, dupa parerea mea, e destul de simpla(stiu, stiu....e dezbatere, insa eu zic ca aici se poate da o singura interpretare....nu e prea complex, de aceea)....forta aici poate sa insemne atat forta fizica, cat si forta de a lucra intr-un domeniu...sau si mai bine zis, domeniul insusi e o forta ce trebuie activata....nu poti sa cercetezi si sa devii posesorul unor informatii valoroase, daca nu sti limitele studiului tau, riscurile, consecintele actiunilor tale.....iar atunci cand am pomenit de forta fizica, m-am referit la limitele inca necunoscute ale fizicului tau.....nu poti practica ceva, daca nu sti pana unde te duc puterile....si ca sa exprim intr-o alta maniera

forta=riscuri=trecerea limitelor eventual=consecinte=regrete

nu ai cum sa stapanesti o anumita forta, fara sa sti totul despre ea......acelasi lucru e valabil si pentru forta psihica.....nu poti sa o stapanesti, daca nu o cunosti, nu o simti, nu o analizezi

alte opinii??

Eu cred ca pentru a stapani ceva ce e foarte puternic, dar nu e constient de puterea lui, trebuie in primul rand sa nu il lasi sa fie constient de ea decat intr-o anumita masura. Sa ii spui cat e de special si cum tu, si numai tu, poti sa ii dezvolti acea putere si sa o protejezi...

Daca nu e constient de ceea ce poseda, inseamna ca e o persoana foarte naiva, iar naivii sunt foarte usor de influentat. Dar este moral sa faci acest lucru?

Cum credeti ca un regim totalitar isi tine in frau "supusii"? Sau cum reusea inchizitia sa gaseasca "dovezi" multumitoare?
In opinia mea, cea mai puternica arma sunt oamenii uniti impotriva unui factor. Se pare ca multi inaintea mea au avut aceeasi parere, si au incercat sa ne controleze prin manipulare si prin dezbinare. Oamenii sunt prea rar uniti, insa fiind constienti de gravitatea unei situatii, se vor infrati sa lupte "pentru cauza!" Cei ce au inteles asta, au incercat sa priveze individul de constiinta sa, de sentimentele sale, chiar si de educatia necesara formarii lui desavarsite. Un intelectual este un pericol pentru ca poate rascula masele, de este nevoie, tot prin manipulare, dar niciodata prin dezbinare. Un singur om nu este constient de puterea sa - are nevoie de confirmare, de indrumare, si de sustinere din partea altora.
Dar nici un individ nu trebuie sa se dedice intru totul cauzei, lipsindu-se singur de constiinta luptei. El trebuie sa lupte din motive subiective, care il indeamna sufleteste. De va uita, chiar pentru scurt timp, de logica sa interioara, atunci se intoarce la stadiul de papusa controlata prin sfori. Acesta este, probabil, motivul pentru care orice rebeliune se baza pe tineretul stiutor de carte. Tinerii sunt progresisti, adesea romantici si aventurieri, dar cel mai important, se dedica sentimentelor pentru patrie, popor, iubire.
Spunand astea, as vrea sa-l dau exemplu pe Piotr Stepanovici Verhovenski, din "Demonii" lui Dostoievski. El este un tanar liberal, care ascunde in spatele aparentei sale aiureli, un intelect superior si o personalitate complexa, greu de inteles (dupa mine, un pic sucita...).
And that was my case. Sper ca nu am plictisit...

Pentru ca imi este aboslut, imperativ si expresiv de rau dupa noaptea de aseara in care mi-am amintit ca uitasem sa mai postez un citat, va dau unul cheesy...discuss love, babes. Everyone loves to do that anyway.

"Comedie. Toti ne temem si avem o mare nevoie sa fim doi ca sa infruntam viata. Iubirea este o recunoastere a lui TU. O nevoie de TU. Intr-un fel sau altul, intotdeauna imi pierd calauza la jumatatea urcusului. Cred ca un nu caut un barbat, ci un dumnezeu. Incep sa simt un vid care trebuie sa fie absenta lui Dumnezeu."

Anais Nin - Incest

Sunt curioasa daca va dati seama ce fel de lover era Nin numai din citatul asta. Oricum, puteti face orice observatie sau sa va spuneti orice parere pe marginea subiectului transmis.


P.S
Azi am primit o carte foarte interesanta, filosofica. Dupa ce o incep, voi avea mai multe subiecte interesante. Cheesy stuff SUNT interesante, dar le discut de obicei cu mine si atat. Anyway....


pareri ^_^

Ew ... tu ai denumit topicul intrebarea saptamanii ...
Din cate vad nu este nicio intrebare ,dar o sa raspund la ceea ce intuiesc eu ca e intrebare.
Din cate se vede e vorba de o nonconformista , o persoana dispusa sa treaca peste limitele banale , cineva care cauta un ideal . Probabil l-ar fi acceptat sub orice forma ar fi venit femeie/barbat . Ideea e ca toti tindem spre armonie absoluta ,la o viata fericita , dar nimeni nu a obtinut asa ceva ...
And this is were i strike : Ce ati face daca ati gasi persoana potrivita ? Ce intentionati sa faceti dupa ce atingeti echilibrul superm ? Si oare cum stiti daca "ideea" pe care o iubiti este cea potrivita ?

PS : Spiridusii astia de pe margine sunt chiar grozavi !
Astept raspunsuri !
Sighzzzzzzzzzzzzzz

Vineri mi s-a intamplat cel mai aiurea si lipsit de orice logica lucru din istoria reply-urilor....in timp ce scriam, scriam, scriam de cel putin 2-3 minute, deci ajunsesem la un raspuns aproape impresionant in lungime, imi instalam si Nero. "Do you want to restart computer now?" it asked me...fara sa ma gandesc sau sa fi terminat de scris, am apasat compulsiv "yes". Nu mai e nevoie sa spun ca mi-a fost lene sa scriu de la inceput...o sa reiau acum intr-o masura mai mare sau mai mica.
Concluzia...invatati din experienta mea.


Acum, ca sa nu mai fiu off-topic, am sa iti raspund la intrebari, pika...

In primul rand, nu poti fi sigur ca o persoana/idee este potrivita, "the one", adica cea vesnica si asa mai departe pentru ca nu poti vedea in viitor...nu poti sa prezici cum va merge. Dar temporar, este destul de simplu...iti dai seama ca o persoana e potrivita dupa cum reactionezi la cuvintele, gesturile, prezenta ei. O persoana potrivita ar trebui sa fie in stare sa te faca sa te simti safe atunci cand esti in bratele ei, sa insemne varful...si totusi, nu poti decat sa dai tot ce ai mai bun pentru a-i asigura continuitatea. Nu ai de unde sa stii ca e vesnica...dar iti ramane prezentul, nu? Si cu putina minte sau inima sau whatever o sa tina mult...chiar foarte mult. Nu poti decat sa ai incredere in acea persoana.

Apoi, sunt de parere ca a iubi un om ca si idee s-ar putea sa ii prelungeasca viata printr-o sinceritate mai mare. Bineinteles ca iubind ideea dinauntru trupului, ajungi eventual sa iubesti si trupul, dar invers e mai greu. Citisem urmatoarea povestire la un moment dat...
un tanar indragostit - un dezastru, cutremur, whatever...tanara lui sotie moare. Iar el, privind cadavrul nu reusea sa inteleaga cum a putut sa iubeasca o asemenea carne vreodata. Asta pentru ca omul nu iubeste trupul-carnea, ci ideea pe care o reprezinta. Nu iubesti ochii ca si organ, ci stralucirea din ei sau modul in care te privesc.
Poti sa iti dai seama ca o idee este potrivita utilizand aceleasi criterii ca si pentru persoana potrivita, caci pana la urma fiecare persoana este o idee.

Intrebarea doi:
ce as face dupa ce as atinge echilibru suprem? Adevarul e ca imi e frica de acest moment, de unde nu poate urma decat o stagnare sau coborarea. As alege stagnarea, dar inca nu sunt sigura daca din ea nu urmeaza o cadere mai mare...daca nu aduce oboseala la un moment dat. Asa ca nu pot decat sa iti urmez un sfat mai vechi pentru care sunt enorm recunoscatoare ....o iau la fuga la vale si apoi urc din nou. Pentru aceeasi iubire? Poate. Dar sansele sunt destul de mari sa fie tot ea. O experienta proasta nu inseamna ca asa va fi mereu. Daca iubesti o persoana merita sa alergi la vale pentru ea si sa o reintalnesti in varf. Sau sa fugiti impreuna.

Hope I covered everything...sorry it took so long.
Vreau si alte raspunsuri...

Un om mai inteligent decat mine a spus odata:
"Prezentul se intampla cand tu esti prea ocupat sa visezi la viitor"
Recent am trecut de partea celor care cred in dragoste (am fost anti-love o perioada considerabila de timp), asadar pot sa raspund in calitate de cunoscatoare a ambelor sfere.
Nu ai cum sa stii Who's the ONE, pentru ca asta ar insemna sa despici firul in alte mii de fire, intrebandu-te daca faci bine sau daca asta e alegerea corecta. Cand tu stai sa te certi cu sinele, timpul nu asteapta sa iei tu o decizie, ci trece. Iar tu vei ajunge sa regreti timpul acela pierdut.
Un anti-love poate vedea intai trupul, poate simti voluptatea carnii, dar prea greu se indragosteste de suflet si de idee. Un alt tip de anti-love (my type) respinge pana si placerea trupului, fie cautand un ideal in alt om pe care il va diviniza de-l va gasi vreodata, fie divinizandu-se pe sine, resemnat de esecul gasirii idealului. Insa un romantic incurabil (cum am devenit eu) isi cunoaste starea umana, si-o insuseste in totalitate, cautand o fiinta egala, cu defecte si calitati. Desi aceasta fiinta poate fi din cea mai plata mediocritate, sau de cea mai aleasa educatie si cultura, oricat de frumoasa ar fi, sau oricat de sluta...un om ca oricare altul, cu nimic deosebit, romanticul o vede ca pe singura creatura potrivita. Nu se stie ce face omul sa se indragosteasca, nu stim cat de intensa este o dragoste adevarata (in principal pentru ca nu exista o unitate de masura a sufletului).
Cand suntem mici, ne calauzesc parintii. Cand crestem, libertatea noastra absoluta este scurta si nu foarte satisfacatoare. Atunci ne cautam acea pereche pe care ne putem baza, care ne face sa zambim, care ne incalzeste cand ne e frig.
Un tanar si o tanara, timizi amandoi, stau pe banca intr-un parc. Ea vorbeste despre un film vazut de curand, in timp ce priveste porumbeii mancand firimiturile de pe jos. El o priveste numai pe ea, dar nu aude ce spune. Ii priveste hipnotizat buzele, ochii, liniile trupului. Ea continua sa vorbeasca, atenta la porumbei. El ii cuprinde talia si o saruta pe buze fara sa gandeasca. O simte aproape, dar o vrea si mai aproape si o strange la pieptul lui din ce in mai tare.
Un sarut este primul - sau al doilea - mic pas catre apropierea fizica. Daca ne permitem sa generalizam: actul sexual conjugal este o imbratisare mai lunga si mai tandra, acompaniata de multe saruturi. I should know ^^'

Iar intrebarea a doua:
Nu cred in fericirea echilibrului suprem, iar daca intr-adevar exista, nu mi-o doresc. Echilibrul acesta nu poate duce decat la monotonie, si nu armonie, iar monotonia inseamna plictiseala. Ori, sa te plictisesti alaturi de partenerul de viata...that cannot be a good thing.

^ Okay...cititnd post-ul tau...dupa cele 5 minute de slamming head on certain tough surfaces...mi-am dat seama ca ai dreptate. ^^" In legatura cu echilibrul si insusirea sentimentului...
Okay, deci sa presupunem ca voi inceta sa mai despic firul in 98347928378, in ceea ce priveste iubirea cel putin. -stops- Si sa presupunem ca cine mi-a spus ca efectiv nu ma pot opri din cautare, avea dreptate. Atunci, eu ca individ, voi cauta mereu fericirea si implicit iubirea...ca si cum as cauta un peak. Nu echilibru suprem, ci un varf....
Dar varful aduce monotonie. Asta e clar.

Iata cum am incercat sa scap de el. Sa presupunem ca de acum inainte voi fi normala si voi primi orice farama de iubire asa cum mi se ofera si voi incerca sa daruiesc inapoi pe cat de mult pot sa o multiplic. Si persoana respectiva mi-ar da inapoi mai mult si eu as da inapoi mai mult si tot asa....am tinde spre infinit. Nu avem cum sa atingem un prag.
Dar...
si asta e obositor...sa cauti mereu sa dai ceva mai mult.

Partea buna e ca nu cauti...pur si simplu, simti. Iar din atata iubire care circula intre oameni se creaza lumina (prea mult Blaga pe ziua de azi). Asta da echilibru suprem...cand stii ca din iubirea ta apare lumina primordiala, nu mai ai nevoie de alt peak...pur si simplu nu mai exista, nu il mai cauti si nu te oboseste. Iubirea e infinita in cantitate si calitate. Suisuri si coborasuri sunt necesare. Dar ai certitudinea aceasta imbracata in haina de scop...scopurile in sine sunt rele...odata atinse, iti piere interesul. Dar acesta nu este un scop, este un rezultat.

Hope that made any sense at all...you got me so over-excited I could die of heart failure. ^_^

Sunteti fete XD , si asta nu o sa se schimbe niciodata, din cauza asta nu pot lua parerile voastre decat ca fiind subiective, dar fiindca vin din interior merita citite :) .
Banuiesc ca e si randul meu de a fi subiectiv ^^. Dragostea it's a big NOTHING !!! Cu totii spunem ca iubim , toti spunem ca stim ce inseamna dragostea , toti strigam in gura mare "te iubesc, o sa mor fara tine"[whatever] , dar care e realitatea ? NIMENI nu stie ce este dragostea defapt ! Va provoc sa dati o definitie a ceea ce intelegeti voi prin termenii dragoste , iubire(de orice fel ^^) sau persoana iubita.
Si pt ca sunt cel care initiaza topic-ul o sa fiu si primul care exemplifica .
Sincer , nu am avut experiente asa placute in dragoste , sunt putin cam sceptic , mereu ancorat in realitate. Dragostea is that feeling care te face sa vrei mai mult , acel ceva care iti da un scop , ideea care vine in ultimul moment , zambetul ce face luna sa rasara si soarele sa apuna , fiinta alaturi de care ai vrea sa te trezesti dimineata(si chiar daca ai parul ciufulit sau gura iti miroase groaznic) care te strange in brate .
E cv banal , intalnit mai peste tot , dar pana la urma e unic in pt fiecare dintre noi. Dragostea e una din constantele universale alaturi de adevar si schimbare , asa ca nu incercati sa spuneti ca nu ati simtit asta niciodata. Fie ca va place sau nu e in fiecare din noi si va ramane acolo pt ca sta in conditia omului sa se sacrifice spre a atinge perfectiunea , dar defapt tot ceea ce cu totii cautam este un scop , o cauza care sa te faca sa simti ca viata merita traita. Asta devine dragostea atunci cand intra pana in strafundul inimii muritorilor , viata in sine !
Am scris cam multicel , dar astept raspunsurile voastre ^^ cat de subiective sau obiective le vreti , voi continua sa discut la infinit.
Ready , steady , POST !

First of all, Pika, uiti ceva foarte FOARTE important. Dragostea este un sentiment. Sentimentele sunt prin excelenta subiective. Nu poti fi obiectiv cu dragostea. De aceea intregul tau topic cade.
Second: tu, Pika, treci prin ce am trecut eu timp de doi ani de zile. Esti anti-love, iar scuza-ma, dar ai doar 17 sau 18 ani. De unde experienta iubirii adevarate? Oricate crush-uri sau relatii stabile de un an, maximum doi, ai fi avut, nu poti sa te declari vehement pro/contra fata de iubire. Stiu asta din proprie experienta so I'm very sure of what I'm talking about.
Sunt indragostita, dar asta nu inseamna ca apar o cauza doar din acest motiv. Refuz sa imi expun parerea despre dragoste, pentru ca tu mi-ai cerut definitia pur obiectiva a iubirii...ori, asa ceva nu exista.

Oh...the feminist inside me screams: care e faza cu "sunteti fete"? Grrr!

Okay...

Here's me coming with something else....
As fi vrut sa va dau Cioran, dar dupa ora de romana de astazi, voi omori efectiv pe cineva daca va mai avea aceeasi parere despre el. (parere pe care va las sa o ghiciti....hai, ca nu e greu!)






Dig in!

n-am prea priceput care e faza cu Cioran(chiar imi place cartea sa Eseuri, mai ales ca sunt o adevarata fanatica a textelor filozofice cat mai profunde).....off-topic destul....revenim la oile noastre.....parerea mea e ca bucuria exista in finit, insa, datorita lumii in care traim, si in special datorita celor din jur, bucuria e de scurta durata.....e exact opusul de la dupa ploaie vine soare......in infinit poti sa-ti reconstruiesti fericirea, sa incepi o ,,viata" noua, sa-ti creeazi o alta identitate....in finit ne bucuram, plangem si...atat....in infinit poti sa experimentezi tot ceea ce insemna viata feritita.....

parerea mea.......si de fapt asta am cam inteles eu din citat....oh, si apropo pika(imi place porecla^^) care-i faza cu ,,Sunteti fete "?....personal nu cred deloc in dragoste sau alte chestii siropoase de genul asta....dar subiectul s-a inchis deja, asa ca sa o lasam mai moale.....Friends!? OK??

This is a nice one , altough is not Monday yet i'll still answer ^^
E destul de simplu , scurt si la obiect .
Omul nu s-a bucurat vreodata cu ceea ce stie , a auzit despre Dumnezeu , a inceput sa-l caute si sa afle absolut totul despre asta ; a vazut cerul si a mers dupa numai pentru a vedea ca este abia la inceput ; omul a gasit dragostea ,dar nici aici nu s-a oprit , ci incearca clipa de clipa sa descopere cat mai mult . -sunt mii de alte exemple care sustin asta-
Toate astea pentru a gasi o ocupatie , pentru a simti la sfarsit ca inca invatam si nu se poate sa le stim pe toate , toate astea pentru ca suntem oameni si niciodata nu am vrut sa ne oprim la a ne simti limitati , restransi la un univers cunoscut . Trebuie ca misterul si ratiunea sa alterneze asa cum binele si raul o fac spre a pastra echilibrul fundamental.
Nu e deloc greu de spus DA acestei afirmatii , dar sunt totusi curios daca cineva o sa ma contrazica ^^ .
Waiting for replies !
P.S.: Sa spunem doar ca fetele sunt foarte nehotarate , incearca sa fie mereu autoritare cu un aer atotstiutor , dar nu reusesc sa o faca ... ghiciti oare de ce ?(let the feminist inside you shout more,i want to hear her opinion , and for the goodness' sake check your pm list ... )