For those who feel the need to read my philoshopy (yes, Pika, that means you), sa se ia in considerare ca ce e scris aici este foarte personal si subiectiv. Am scris-o dupa ce am aflat ceva foarte...trist, si care m-a zguduit enorm.
And it's my philosphy with God. Nu am de gand sa intru in discutii duhovnicesti sau ateiste. Eu, una, nu cred in Biserica, dar cred in Dumnezeu...
Fara titlu
Mereu mi-am preaslavit Creatorul. Si acum, ma gandesc sa nu umplu aceasta pagina cu randuri de defaimare, de teama sa nu aduc si mai mult rau. Poate ceea ce se intampla celor apropiati mie este tot o pedeapsa aruncata de Creator pentru ca L-am ponegrit. Ar trebui sa distrug manuscrisul de pe acum si sa merg la duhovnic, sa-mi dea canon. Dar eu am atatea pacate, incat nici preotul nu ar sti ce canon sa-mi dea. Desi, pana si eu, un profan si un pagan botezat de forma, inteleg ca o singura cazna nu va fi de-ajuns pentru a-mi spala toate pacatele. De mi-ar cere sa merg descult prin zapada, sau sa las lipitorile - si ele lucrari ale Domnului – sa se infrupte din carnea si sangele meu…oare toate acestea m-ar purifica pe de-a intregul, pentru a primi, din nou, bunavointa Sa ? Voi primi eu toate aceste cazne, fara sa clintesc, bucurandu-ma ca imi spal pacatele prin durerea trupului si sufletului ? Sau chiar si in apogeul suferintei, ma voi gandi tot la lucruri lumesti si superficiale ?...Insa nu voi rupe aceasta pagina – este doar o formulare a gandurilor mele. Ganduri rele si murdare, ce ar trebui indepartate din mintea mea. Dar nu pot indeparta intrebarile si indoielile…fie credinta mea este subreda, deci sunt un om slab, fie insusi Creatorul vrea a fi pus la indoiala. De aceea ne-a lasat sa cunoastem Binele si Raul, sa intelegem ce inseamna pacatul, si sa hotaram calea pe care vom merge. Increderea si dragostea Sa ma fac sa-mi plec capul si sa spun un amarat « Doamne miluieste ! ». Nu stiu rugaciuni, de vreme ce nu calc in biserica decat de 2 ori pe an, si nu simt nimic inaltator cand aud imnuri de slava. Dar orice varianta ar fi cea corecta, eu tot ajung in Iad. Acolo este locul meu si al celor ca mine. Cu siguranta, Iadul ma cheama. Tocmai de aceea, poate, privesc mai cu atentie picturile murale ce reprezinta Infernul. Le-am vazut de multe ori : talhari aruncati in cazane de catre diavoli grotesti ce nu seamana deloc cu figurile ispitoare cu care ni s-au aratat pe pamant, curvele violate, implorand sa fie iertate si scapate, cei lacomi mancand mai mult decat isi doresc, in timp ce un demon le indeasa bucatile otravite pe gat.
Asa arata Iadul ? Da - mi-e frica. Nu vreau sa merg acolo, dar trebuie sa ma resemnez. Pe Creator nu-l poti pacali. Dovada ? Iata pedepsele ce mi le-a dat. Poate ma plang prea mult. Nu-mi pasa. Chiar daca acum, imi doresc sa fug in mijlocul campului, unde nu ma poate auzi nimeni urland : « De ce ma osandesti ? », tot nu o voi face. De ce ? In primul rand, nu exista nici un camp cu adevarat pustiu. Fie ca e om, fie ca e animal, cineva tot ma aude certandu-ma…chiar cu Dumnezeu. Iar in al doilea rand, de unde stiu eu ca nu-mi place situatia in care ma aflu ? Fiind o creatura atat de josnica, ar trebui sa ma bucure raul primit, sa-l privesc precum o aventura. Ma tem ! Nu vreau ca acesta sa fie adevarul ! Refuz asa ceva !...dar nu tine de mine – nu sunt constient de faptele mele decat dupa ce le savarsesc. Poate ca sunt nebun. Poate ca ar trebui sa fiu inchis, departe de lume, sa nu mai pot pricinui rau nimanui. Nu-mi trebuie mult – o camaruta mica fara ferestre, ca sa uit ca exista si o lume dincolo de zid, putina mancare si putina apa, asa cum ai hrani un caine, ca sa uit ca as fi om. Doar oamenii cred ca merita ceva mai bun. Eu vreau a ma debarasa de latura aceasta, vreau sa fiu umil, sa simt durerea si sa multumesc pentru ea. Parinte, da-mi o cazna cat mai grea si leaga-ma cu blestem ca sa nu-ti mai ies din cuvant !
Iata-ma scriind despre dorintele mintii mele pentru sufletul meu. Cer mult, nu-i asa ? De as face o lista, nu stiu cat de lunga ar fi, dar nu ar avea rabdare sa o citesc pana la capat. Acum pot sa marturisesc ca aceste cateva randuri nu sunt decat idei ce zboara haotic prin capul meu inca de cand am inceput sa gandesc. Inca de cand, fiind copil ce nu putea inchega cuvintele intr-o fraza corecta, intrebam cu inocenta « Dar pe Dumnezeu cine L-a creat ? ». Nu stiu daca, cu trecerea timpului, am inteles si acceptat ideea ca Dumnezeu exista de la Sine si prin Sine, sau daca m-am resemnat ca nu voi afla niciodata si ca gandirea omului este mult prea limitata pentru a cunoaste totul. Incerc sa invat si sa-mi explic, dar pe Dumnezeu nu-l pot pricepe. Intotdeauna am dispretuit Biserica, ce voia sa cred si atat. O acuzam de ignoranta si de tainuirea adevarului – pana cand am acceptat ca si preotii sunt oameni, ca si mine, iar oamenii nu vad decat cu doi ochi. Ce s-ar alege de noi, daca am cere sa cunoastem caile Domnului ? Probabil am cadea, ca si Lucifer, prin nesupunerea fireasca si prin orgoliul nemasurat proaspat dobandit. Poate de aceea, mandria este un pacat de moarte (Ah ! iata inca un motiv pentru care voi arde in Iad). Sau probabil am trai in ura si dezbinare, mai profunde decat acum, pentru ca fiecare stie ce nu trebuie aflat si am vedea mai aprins rosul sangelui.
Priveste cum am pornit de la surghiunul meu si am ajuns la teoriile mele. Se vede ca sunt dezordonat…am deschis atatea usi cu filosofia mea, incat nu mai stiu despre ce se cuvine sa vorbesc. Sa ma opresc, imi spui tu ? Tocmai tu, ego neinteles, ce m-ai indemnat sa imi pun intrebari ? Nu stiu daca propria mea fiinta ma vrea decazut, pentru ca in mine se duc lupte grele intre ingrijorata luciditate si libera nebunie, iar fronturile se vad ca cearcane adanci si vinetii si carne lasata de pe oasele goale. Oare mai exista ceva ferm in mine ? Oare mai am ceva cu care sa imi pot dovedi tineretea si sanatatea ? Caci tanar sunt, iar doctorii nu m-au sfatuit, inca, sa-mi aleg flori pentru mormant. Sunt in floarea varstei pentru ca asa scrie in buletin. Dar nu simt sangele clocotindu-mi in vene, nu-mi simt inima tresarind de emotie si nu stiu daca acesta e prezentul meu sau prezentul altuia. Daca ma traiesc pe mine sau daca sunt specatator vietii unuia care seamana cu mine. Timpul a trecut degeaba, iar eu ma inspaimant de prea putinele mele victorii. Am schimbat visurile si idealurile, m-am adaptat unor grupuri si m-am instrainat de altele. Dispretuiesc ceea ce iubeam inainte si port pecetea naivitatii mele. Credeam ca aveam sa fiu deosebit. M-am inselat. Sunt un om ca oricare altul, cu probleme ca oricare altul, si cu locul in Iad asigurat…
Subject: Insemnari 
Wed Oct 15, 2008 9:17 am
Am uitat de bucata asta...si vine tocmai la timp dupa ultima mea ora de religie...care a decurs intr-un mod freaky, by the way. Sunt de parere sincera ca ar trebui deschis un topic de filosofie, avand in vedere ca ceea ce ai scris acum nu prea am cum si nu vreau sa fie analizat literar...nimeni nu are dreptul sa ii puna celuilalt frane in ceea ce priveste scrierile filosofice. I shall kill the one who does that!
